Estimările legate de numărul românilor care au plecat din tară sunt de aproximativ 3, 4 milioane de oameni din 2007 pană în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrația, conform ONU, a afirmat Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților (CDCDI), citată de Mediafax.

Nouă români părăsesc în fiecare oră țara, România pierzând anual echivalentul unui oraș de nivel mediu, este concluzia unui reportaj Digi24, pe bază ultimelor studii referitoare la migrația romanească. Nici nu poate fi adusă în discuție ideea compensării emigrării prin imigrare, deoarece la data de 31.12.2017 în România erau stabiliți numai 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecție internatională, refugiați sau alte feluri de protecție.

De altfel, România are printre cele mai mici procente de rezidenți din afară Uniunii Europene, 0, 3%. Din totalul străinilor care imigrează aici, doar 9% vin pe bază unui contract de muncă, principalele motive fiind reîntregirea familiei (43%) și pentru studii (23%).

Numărul străinilor din afară uniunii Europene care aleg România este unul mic deoarece aceștia intampină mai multe dificultăti: bariere de limbă, limită salariului mediu pentru lucrătorii migranți, înregistrarea deficitară a străinilor în statisticile instituțiilor cu atribuții în domeniul muncii. „Romania nu are o evaluare serioasă a deficitului de pe piață forței de muncă pe sectoare și ocupații și este departe de a avea o abordare sistematică a imigrației că fortă de muncă și tampon pentru imbătranirea populației „, a mai spus Lăzărescu.

Italia, Spania, Germania, SUA și Marea Britanie sunt primele destinații pe lista opțiunilor pe care le au românii atunci când aleg să plece în lume, în căutarea unui trăi mai bun. Dar nici Botswana, Cambodgia, Mongolia sau Burkina Faso nu sunt excluse!

Potrivit informațiilor transmise de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, centralizate acum o lună, aproape cinci milioane de români trăiesc și muncesc în străinătate. Raportările făcute publice de Profit. ro, arată că 3, 8 milioane români figurează în evidența autoritătilor locale din alte state, insă li se adaugă 1, 1 milioane români care locuiesc efectiv în străinătate, dar nu figurează în evidente deoarece fie pentru că au dublă cetătenie, fie nu și-au înregistrat șederea la serviciile de imigrări.

România! Sibienii plecați în străinătate: „Nu mă mai întorc niciodată“
Cu peste 3,4 milioane de români care au plecat să trăiască între granițele altor țări, România a ajuns să ocupe locul doi în lume în topul popoarelor migratoare, după Siria. De Ziua Națională, Turnul Sfatului a stat de vorbă cu câțiva dintre sibienii care au decis să trăiască în alte țări. Și toți spun că de întors în țară, nu se vor mai întoarce. Cu greu am găsit un sibian care să spună că, într-un anumit moment, s-ar putea să se gândească să se întoarcă în țară.

Marius e un sibian care acum are 35 de ani. În urmă cu 13 ani a părăsit orașul natal. Lucrează în Spania. „Mi-e dor mai mult de părinți, decât de România. La fel ca atunci când trăiam în țară, am un milion de motive să iubesc România și încă un milion pentru care o urăsc. Nu am plecat că mi-era bine și probabil din acest motiv nici nu mă întorc. Viața e grea aici, însă mă bazez pe mine, pe cine sunt eu și familia mea, pe ceea ce putem realiza noi. În țară aș depinde de foarte mulți oameni, de la tot felul de indivizi de la ghișee, până la toanele celor de la guvernare. Nu vreau să depind de alții. Mă simt român, sunt educat în țară, însă nu-mi mai văd viitorul acolo. Nu e ceea ce vreau de la viață. Și nici nu cred că se va schimba ceva. Ăștia suntem noi“, este mesajul lui Marius.

Doctorul
Lazea Tudor-Alin are 33 de ani și de aproape zece ani trăiește în Germania. La presiunile părinților a făcut facultatea de medicină ”Carol Davila” din București. A fost un student bun, însă nu unul extraordinar. A studiat pentru el și nu pentru note, lăsând suficient timp pentru distracțiile din ”Regie” și pentru jegul din ”P”-uri – cum sunt numite căminele de la Medicină. În ultimul an de studii a primit pe mail o serie de propuneri pentru continuarea studiilor în Germania, de la diverse firme care se ocupă cu plasarea de forță de muncă. A fost încântat. Practic, a trebuit doar să aleagă și toate examenele au fost floare la ureche. A avut timp inclusiv să ia lecții de limba germană câteva luni.

Primii ani în Germania au fost groaznici. A lucrat la diverse spitale și clinici de stat din mediul rural. Unde există un nivel de dotare pe care țara noastră nici peste zece ani nu-l va atinge. Din punct de vedere profesional a avut ocazia să folosească aparatură de ultimă generație și să câștige într-o lună bani pe care în România i-ar fi câștigat în șase sau opt luni de muncă. Foștii lui colegi de facultate care au rămas în țară aveau un venit lunar sub salariul mediu. Adaptarea la rigoarea nemțească și singurătatea au fost crunte. Și-a găsit un loc în comunitatea medicilor din regiunea respectivă, avea mai mulți bani decât putea cheltui și muncea enorm de mult, însă nu era deloc fericit. Nu-i lipsea România, ci apropierea sufletească.

A schimbat mai multe mașini puternice, se consola în gardă de Crăciun făcând cumpărături online de mii de euro și când avea ocazia pleca cu prietenii de conjunctură la petreceri prin diverse colțuri ale Europei. În România venea cât de des putea.

Cu timpul, lucrurile s-au așezat. În fiecare an salariul i-a crescut, a devenit un doctor respectat și apreciat, iar noii prieteni s-au cernut de la sine. Astăzi are oferte de angajare de la spitale mari și își alege singur unde și cât muncește. De aproape doi ani este căsătorit cu o nemțoaică și așteaptă primul copil. Trăiește cea mai fericită perioadă a vieții, de până acum. În România vine cam o dată pe an, să-și vadă familia și prietenii. A primit cetățenia germană și spune că nu se va mai întoarce niciodată în România. Poate doar dacă găsește vreun partener alături de care să deschidă o afacere și în care să investească. Germania i-a oferit un nivel de trai incomparabil mai bun. Când joacă naționala de fotbal a României se uită la meci și ține cu România. Când joacă naționala Germaniei nici nu știe. Limba o vorbește atât de bine că nici nemții nu-și dau seama că nu-i nativ. Nu-și mai traduce cuvintele în minte, ci gândește direct în germană. Și-a păstrat totuși umorul și înjurăturile românești. Pe care le-a folosit cu prisosință când a stat ore în șir la coadă ca să voteze cu Iohannis.
Ziua Națională a României aproape că nu mai are nicio însemnătate pentru el, deși spune oriunde merge că este român.

Cu toți cei trei copii. ”Înapoi? Not in this lifetime!”
„De când eram adolescent visam să plec din țară. Visam la lumea de peste ocean, aia din filme. Visam la SUA, Canada sau chiar Noua Zeelanda sau Australia. Când mi-am cunoscut viitoarea soție și ea se gândea la același lucru, doar că ea voia ceva mai aproape. Voia să se urce într-un avion și să fie «acasă» în maxim două ore. Timpul a trecut, am terminat amândoi școala, ne-am căsătorit, ne-am luat apartament cu credit pe 30 de ani. Apoi, au apărut copiii“, își începe povestea Adrian.

Odată cu apariția copiilor, Adrian spune că s-a întâlnit cu ”sistemul”, întâlnire determinantă pentru viitorul familiei sale în România. ”Dar ce e acest sistem? E un tot unitar de oameni, concepții, mentalitate, piedici, șpăgi, pile, fițe, ură, umilință. Sistemul e reprezentat de doctorul ăla nenorocit care a chinuit-o pe soția mea zile întregi. Însărcinată fiind în 40 de săptămâni, într-un spital trist și întunecat, pe un pat ruginit și cu lenjerie murdară și ruptă, a așteptat să fie… băgată în seamă. Probabil că nu am dat ce trebuie cui trebuie…
Sistemul e grădinița unde trebuie să aducem de acasă hârtie igienică, săpun și detergent de vase. E școala unde învață la ora de religie cum să se închine și să pupe veștmintele preotului. Sistemul e funcționara aia scârbită de viața de la primărie de unde încerci să obții o autorizație de construire.

Sunt foarte multe de spus aici și nici măcar n-am ajuns la viața politică.
Ura noastră față de acest sistem creștea pe zi ce trece, dar, cu toate acestea, visul nostru de a pleca departe s-a cam stins. Aveam amândoi joburi decente, am început să ne construim o casă. Apoi, de nicăieri, a apărut această oportunitate, să mă mut cu job-ul din Sibiu la München, în cadrul aceleiași firme. Nu am ezitat nici măcar o clipă, iar câteva luni mai târziu eram deja mutat. Mai întâi eu, apoi restul familiei”, este descrierea – pe scurt – a plecării lui Adrian și a familiei sale.

Spune că s-au acomodat foarte ușor. ”Oameni relaxați, marea majoritate (mai ales cei trecuți de 40 de ani) vorbesc engleza. Funcționarii publici chiar te ajută. Copiii s-au adaptat și ei foarte ușor, probabil și din cauză că au învățat limba în mai puțin de un an”. Nici Adrian, nici soția și nici copiii nu regretă decizia de a pleca și spun că se simt integrați cu adevărat în noua țară. În care s-ar întoarce cu o condiție: să se schimbe mentalitatea oamenilor. ”Ceea ce e greu, foarte greu. Un proces de foarte lungă durată, generații poate. Deci, not in this lifetime”, concluzionează Adrian.

Atât el, cât și soția sa au votat la fiecare scrutin național. La ultimele prezidențiale erau în vacanță. Cu copiii alături, au stat șapte ore la coadă, până să apuce să voteze.

Un fel de ”poate”

Cristian Buzea are 26 de ani și a plecat de mai bine de jumătate de an în Germania pentru a munci. Deși nu a fost o decizie ușoară, criza situației politice l-a determinat să o ia de la capăt cu munca, deși domeniul de activitate i-a rămas același: web developer. „Ca să fiu foarte sincer, actualul Guvern m-a influenţat foarte mult în această decizie. Eu sper şi îmi doresc ca în doi ani să mă întorc în Sibiu. Simţeam nevoia de o schimbare pe plan profesional. Îmi doream să evoluez, să învăţ lucruri noi, dar simțeam și că în România uneori nu eram respectat ori apreciat, nu pentru cât efort depuneam. Aici am descoperit o altă lume, deşi domeniul de activitate e același. Sper să reuşesc în viitor să-mi deschid firma mea în Sibiu şi să pun în practică tot ce învăţ aici, în special pe partea de organizare şi lucrul cu oamenii. Mai ales că am continuat colaborarea cu mai multe firme locale din oraș. În ţară, lucram uneori șapte zile pe săptămână şi mai bine de 12 ore/zi, dar cu toate acestea, erau perioade când financiar eram la limită. Mereu am simţit că statul nu îşi doreşte ca tinerii să fie independenţi, drept urmare le pune tot felul de piedici”, consideră Cristian. Care are și câteva borne care, odată atinse, l-ar convinge că țara se îndreaptă într-o direcție bună. ”Îmi doresc să văd că educaţia şi sănătatea sunt prioritare, nu condițiile deţinuţilor şi legile justiţiei. Atunci am să ştiu că ţara merge în direcţia bună”.

Europa, pe primul loc Conform datelor oficiale, în Italia sunt, în total, 1.290.051 de români, dintre care doar 1.043.338 au rezidență inregistrată. În Spania sunt 784.804 înregistrați și 900.000 în total, iar în Germania-355.343 înregistrați și 450.000 în total.

Israelul numără 220.000 de concetăteni înregistrați și 500.000 în total. În Marea Britanie sunt 158.000 de români înregistrați, dar misiunea diplomatică nu poate estima numărul lor total. În Austria sunt 106.535 de concetăteni înregistrați, iar în Belgia-73.487 înregistrați și 93.487 în total.

Dacă în Grecia sunt 48.539 de români înregistrați, în Franța figurează 45.000 înregistrați și 123.000 în total. Oficial, în Elveția sunt 11.430 de români înregistrați, dar totalul ajunge la 20.000. Portugalia a fost aleasă de 39.000 de români, dintre care 34.204 înregistrați, iar Irlanda de 45.000 de conaționali, dintre care 25.995 înregistrați.

Luxemburgul numără 2.527 de români înregistrați dintr-un total estimat de 2.800, Finlanda-1.715 înregistrați din 2.000 în total. În Monaco figurează

Presa straina scrie : 3,4 milioane de români au părăsit țara în ultimii 10 ani; cea de-a doua rată de creștere a emigrației după Siria