Răvăşit de moartea familiei sale, ucisă de membrii unei şatre, Eugen Grigore s-a răzbunat crunt, trecând cu camionul peste 24 de ţigani.

Un şofer de camion a fost pe punctul de a porni un război interetnic după ce, din răzbunare, a călcat cu camionul o şatră de ţigani, curmând 24 de vieţi. S-a intâmplat in 1974, iar cazul lui Eugen Grigore, soferul ucigas a fost bine ascuns de Securitatea vremii pentru a nu se naşte un conflict între români şi țigani, scrie Adevarul.

Ieşeanul lucra ca şofer de camion la Autobază când, într-o zi de primăvară, şeful lui îl cheamă şi îl anunţă că locuinţa sa arde. Organele de anchetă aveau să releve, ulterior, că locuinţa din Copou a şoferului ieşean fusese călcată de un grup de romi. “Un grup de ţigani provenind din şatra stabilită la marginea Iaşiului, în zona Ciurea, mergea pe străzile Iaşiului în căutare de fier vechi, sticle şi orice ar fi produs bani. Aceştia au crezut că nu-i nimeni acasă la familia Grigore, au intrat să fure, n-au găsit mai nimic”, precizează comisarul Traian Tandin, autorul unei cărţi pe acest subiect.

Povestea lui a început în anii ’70 când, şofer fiind la o autobază de lângă Iaşi, omul a venit acasă şi i-a găsit pe toţi ai lui fără suflare. Nevasta şi cei trei copii zăceau morţi, iar casa era răvăşită şi incendiată. Bărbatul şi-a pierdut minţile şi, după câteva zile, când a aflat că autorii crimei şi ai jafului sunt nişte ţigani dintr-o şatră din apropiere, a luat camionul de la serviciu, l-a încărcat cu benzină şi a pornit hotărât într-acolo. Grigore i-a masacrat pe toţi cei care i-au ieşit în cale. “În şatra cu căruţele cu coviltir a făcut un adevărat măcel după ce, în plină viteză, a intrat în corturi, cai şi căruţe, fără a ţine seama de cine se afla în ele”, relatează Tandin, care a găsit la dosar şi declaraţia criminalului, consemnată după Revoluţie, când pedeapsa de condamnare pe viaţă i-a fost comutată la 28 de ani de închisoare: “Am omorât 24 de oameni, bărbaţi, femei şi copii, iar totul a fost imediat trecut la «strict secret » de Securitate şi Miliţie, care nu voiau să apară un conflict între ţigani şi români. Toate urmele acestei răzbunări au fost şterse, supravieţuitorii fiind luaţi de acolo şi transportaţi în alte locuri”.

Tiganiii au fost surprinşi de soţia lui Eugen Grigore. Alături de cei trei copii, femeia a fost imobilizată de ţigani, care mai apoi au dat foc casei. Cele trei rude ale lui Grigore au ars ca nişte torţe din acel moment începând o adevărată luptă interioară pentru şoferul de autobuz. Sleit de forţe şi cu un puternic sentiment de frustare, cauzat de neputinţa autorităţilor de a-i trage la răspundere pe vinovaţi, Eugen Grigore a decis să îşi facă dreptate de unul singur.

Miliţia de atunci a început o investigaţie în acest caz însă s-a lovit de la început de refuzul vecinilor lui Grigore de a da declaraţii împotriva ţiganilor. Şoferul face demersuri disperate către autorităţi pentru ca făptaşii să fie prinşi, însă din lipsă de probe, trec mai multe luni fără ca aceştia să fie măcar identificaţi. Disperat, Grigore decide ca, într-o zi, în timpul serviciului, să îşi facă dreptate de unul singur. Se urcă în camion şi ajunge la marginea Iaşului, acolo unde era şatra de ţigani despre care ştia că l-ar fi lăsat fără familie. Apasă pedala de accelaraţie la maximum când se apropie de corturi şi striveşte în câteva secunde zeci de persoane. 24 de romi şi-au pierdut viaţa în acea zi, sub roţile camionului condus de şoferul ieşean. Mai multe detalii pe Adevarul.ro.

“În şatra cu căruţele cu coviltir a făcut un adevărat măcel după ce, în plină viteză, a intrat în corturi, cai şi căruţe, fără a ţine seama de cine se afla în ele”, relatează Tandin, care a găsit la dosar şi declaraţia criminalului, consemnată după Revoluţie, când pedeapsa de condamnare pe viaţă i-a fost comutată la 28 de ani de închisoare: “Am omorât 24 de oameni, bărbaţi, femei şi copii, iar totul a fost imediat trecut la «strict secret » de Securitate şi Miliţie, care nu voiau să apară un conflict între ţigani şi români. Toate urmele acestei răzbunări au fost şterse, supravieţuitorii fiind luaţi de acolo şi transportaţi în alte locuri”. Nici Grigore nu a fost lăsat să stea prea mult timp într-un loc. Conform spuselor lui Tandin, acesta a fost mutat din penitenciar în penitenciar, iar în 1995 a fost internat la un spital de neuro-psihiatrie din Botoşani. Eliberat în ianuarie 2001, cu minţile vraişte şi cu sufletul golit, Grigore s-a mistuit în colbul unei lumi pe care şi-o ruinase demult, într-o clipă de nebunie. Toate amănuntele despre acest caz sunt descrise pe larg de Traian Tandin în volumul “Cei mai odioşi 100 criminali români”, publicat în 2008 (foto mic).

“Cazul este sută la sută real. Toate informaţiile despre cazurile din carte mi-au fost livrate din teritoriu, direct de la surse oficiale. După incident, era de aşteptat ca autorităţile să şteargă orice urmă”, Traian Tandin

A fost redactor-şef la revista «Poliţia Română»

Traian Tandin (66 de ani) a lucrat ca ofiţer criminalist în Serviciul Judiciar al Inspectoratului General al Poliţiei, fiind pensionat în anul 2000 cu gradul de colonel. A fost redactor-şef la revista “Poliţia Română” (1990-1994) şi are la activ sute de cazuri rezolvate, iar experienţa acumulată l-a încurajat să se apuce de scris. Până în prezent a publicat peste 60 de cărţi, printre cele mai cunoscute numărându- se “Cazul Rîmaru. Roman-document” (2000), “Galeria marilor criminali” (2001), “Comisar la omoruri: antologia crimelor din România” (2003) şi “Cei mai odioşi 100 de criminali români” (2008), toate bazându-se pe cazuri reale şi beneficiind de accesul la dosarele secrete ale vremii.