ARO reprezintă patrimoniul comunităţii câmpulungene, chiar dacă, printr-o nefericită împrejurare, a ajuns în proprietatea unui afacerist în imobiliare. Iată că, în absenţa directorului Muzeului, se întâmplă lucruri de interes în instituţia care s-a îndepărtat, în ultimul an şi jumătate, de valorile şi patrimoniul local, celebrat la sfârşitul săptămânii prin manifestarea “Istoria Automobilului Românesc de teren realizat la Câmpulung”. De parcă distrugerea fabricăţiei de maşini şi eliminarea fizică a halelor de producţie ce au compus o uzină desfăşurată pe aproape 50 de hectare nu erau destule motive de amărăciune pentru foştii angajaţi, numele ARO nu poate fi folosit în titulatura niciunei manifestări dedicate constructorilor celei mai puternice mărci născute la Câmpulung. Deşi, pe afişul evenimentului, Muzeul Câmpulung apare că principal organizator, precizăm că, fără Emil Hagi şi profesorul Mihai Ciobanu, căruia i se datorează trei sferturi din derularea propriu-zisă a simpozionului, acesta s-ar fi limitat la o expoziţie de fotografii, mare parte cunoscute publicului. Profesorul Ciobanu a completat colecţia cu grijă aranjată de angajaţii Muzeului, care fac treabă mai bună fără Alexandru Oprea, cu lucrări, imagini şi articole apărute în urmă cu mai bine de 20 de ani, în presă internaţională, despre succesul lui ARO pe pieţe auto pretenţioase. Prin obiectele personale inedite, datând din perioada în care Mihai Ciobanu a fost director general, şi prin autoturismele care au creat legătura despre care relatam la început, deplasate într-un raid între cele două muzee, parteneriatul celor trei colaboratori a avut un rezultat pozitiv.

Deși ARO a trecut prin perioade dificile, meritul său în industria auto nu a fost uitat. Într-o enciclopedie valoroasă, publicată în 2006, se menționează realizările și succesul ARO pe piețele auto pretențioase. De asemenea, în Franța, ARO a ocupat locul 31 la înmatriculări, ceea ce demonstrează aprecierea pentru această marcă pe o piață auto exigentă.

Chiar dacă ARO nu mai există că producător activ, amintirea să rămâne vie în inimile pasionaților de mașini de teren și în paginile enciclopediilor auto. Oricum, este trist să vedem cum o marcă atât de puternică și îndrăgită a ajuns în procedura insolvenței

Proaspătul angajat Mihai Ionescu şi-a făcut debutul cu o expoziţie peste nivelul celor ale şefului său

Cu expoziţia-simpozion de sâmbătă, tânărul arheolog Mihai Ionescu, angajat de curând, şi-a făcut debutul că organizator de evenimente, care, cu o promovare corectă, vor depăşi impactul celor ţinute de extravagantul său şef. ARO înseamnă priză la public, care vine dacă este informat din timp. Ceea ce nu s-a întâmplat, din păcate, sâmbătă, deşi ceea ce s-a prezentat în vitrine, pe simeze, în mesajele vorbitorilor merită o asistenţă mai bogată. Ce s-a arătat şi ce s-a spus a fost demn de Zilele Europene ale Patrimoniului, mai cu seamă că ARO, tema inspirat aleasă, n-a fost doar un brand local, ci un brand construit de musceleni şi “împrăştiat” în lumea largă. Nici că se putea o alegere mai bună pentru a sărbători patrimoniul local, în contextul patrimoniului european, dacă ne gândim la faptul că ARO a depăşit graniţele Europei, fiind cerut şi vândut în Americi, în Africa şi Asia.

“Având în vedere importanţa istorică a acestui automobil şi faptul că fabrică a trecut şi ea în istorie, ne-am propus să prezentăm etapele şi evoluţia Uzinei ARO, din cele mai vechi timpuri şi până în anul 2006, când ARO dispare.”, a deschis manifestarea Mihai Ionescu, înainte de a descrie cele şase vitrine: prima – macheta şi sigla ARO, alături de fotografii cu Victor Naghi; a două – manieră de construcţie a IMS 57, ilustrată în fotografii-document, imagini ale fabricii de hârtie şi un rezumat al evoluţiei întreprinderii; a treia – obiecte din colecţia personală a directorului Mihai Ciobanu, ARO în presă vremii, lucrări cu detalii tehnice despre maşînă şi un certificat de inventator emis inginerului Ciobanu; a patra vitrină – fotografii cu M461, o lucrare tehnică în Limba germană, imagini din timpul expediţiei TransAfricană; a cincea – poze şi o machetă a lui ARO 24; vitrină a şasea – imagini ale ultimelor modele ARO. Iar pe panouri, reprezentarea perioadei de glorie a fabricii, care aducea mai degrabă cu o grădină plină de trandafiri şi verdeaţă decât cu o uzină constructoare de automobile, plus planul uzinei, oferit, de asemenea, de profesorul Ciobanu.

ARO, prezentat în Franţa în aceeaşi revistă şi pe aceeaşi pagină cu Audi 80 Quattro

Mihai Ciobanu a condus ARO într-o perioadă în care societatea încă număra peste 13.000 de angajaţi şi producea, în medie, 1.056 de maşini pe lună. “După ce am plecat eu, nu s-au mai făcut 200 pe an.”, a precizat invitatul cu rol de colaborator la închegarea expoziţiei, care a cuprins o secţiune, în care au fost prezentate câteva repere ale activităţii sale de director general. “Această zonă reprezintă, după părerea mea, poziţia de vârf la care a ajuns produsul ARO pe piaţa europeană.”, a afirmat acesta, descriind pentru cei prezenţi componentele acestui stand al expoziţiei. De pildă, articolele din presă franceză, din anii ’92-’94, care fac referire la ARO. “ARO sparge piaţa franceză a automobilelor de teren”, “Salonul Internaţional de Automobile de la Paris – 1994”, articole despre prezenţa produselor româneşti la cel mai mare eveniment automobilistic din lume. “Acolo, noi am prezentat următoarele modele: ARO 24 cu motorizare Peugeot şi ARO Spartană, care a fost un vehicul proiectat şi realizat special pentru piaţa franceză. Că o particularitate care îmi face plăcere s-o prezint de fiecare dată: aveţi un exemplu de publicitate făcută automobilelor într-o revistă de specialitate din Franţa. Pe o pagină vedeţi sus camionetă 320 fabricată la ARO, după ştiinţa noastră, singură camionetă cu tracţiune integrală, fabricată în serie. De aceea era şi atât de apreciată şi este şi astăzi, pentru că o vedeţi şi în prezent circulând prin Câmpulung. Dacă vă uitaţi cu atenţie şi bună credinţă, o să vedeţi că această camionetă, care are 30 sau 40 de ani vechime, este mai puţîn ruginită decât alte automobile cu o vechime de 10-15 ani. Dacă o să vă duceţi la Vila Paul, o să vedeţi foarte multe pete de ulei de la autoturismele străine care parchează în zonă. Pentru ARO nu era acceptabil aşa ceva. Pe aceeaşi pagină o să vedeţi publicat şi prezentat automobilul Audi 80 Quattro, atunci, la modă. Odată cu prezentarea lui Audi 80 Quattro, un autovehicul de vârf al industriei de automobile germane, în aceeaşi revistă şi pe aceeaşi pagină era prezentat produsul românesc.”, a susţinut profesorul Mihai Ciobanu.

Peugeot ar fi transferat gratuit Uzinei ARO fabricăţia motoarelor, cu aprobări de la Ministerul Apărării din Franţa, de a fabrică piese de schimb pentru trupele NATO din Europa

Sursă: aro4x4.ro.