Coacazul negru este o specie care se inmulteste relativ usor, este o specie precoce, intrand in rod din anul al doilea de la plantare, iar in anul al patrulea poate fi considerat in plina perioada de rodire.

Recoltarea coacazelor se face relativ usor, comparativ cu alti arbusti fructiferi (mur, zmeur, agris) datorita lipsei spinilor, dar si pentru faptul ca acestea ajung la maturitate in acelasi timp. Aceasta insusire permite recoltarea mecanizata a fructelor.

Cultura coacazului negru este importanta si pentru pomicultorii amatori, in gradinile familiale, putandu-se cultiva cu succes pe marginea aleilor din gradina, pe marginea parcelelor si in apropierea gardurilor, apoi ca tufe razlete sau ca planta intercalate intre pomii plantati la distante mai mari. Cultura lui nu pune probleme deosebite, de inalta tehnicitate. Rentabilitatea culturii este strans legata de satisfacerea unor cerinte biologice proprii speciei si care pot fi asigurate prin aplicarea in totalitate a unei agrotehnici corespunzatoare.

Coacazul negru porneste in vegetatie primavara timpuriu, inceputul lunii martie (se evidentiaza prin umflarea mugurilor). Inca de la aparitie, lastarii cresc repede, cu maximum de intensitate catre jumatatea lunii mai. Dupa aceasta perioada, ritmul de crestere incetineste si se opreste spre sfarsitul lunii iunie, moment cand apare un mugure vegetativ in varful lastarului.

Infloritul se produce primavara timpuriu, adesea florile deschise sunt surprinse de temperaturi scazute, conditii in care polenizarea si legarea fructelor sunt afectate, influentand negativ productia. Infloritul dureaza 14-15 zile, iar primele flori care se deschid sunt cele de la baza ciorchinelui, continandu-se apoi catre varful acestuia.

Maturarea fructelor are loc la circa 60 de zile de la fecundarea florilor, ceea ce in conditiile tarii noastre corespunde decadei a doua a lunii iulie. Primele fructe care se deschid sunt cele de la baza ciorchinelui si care, de regula, sunt si cele mai mari. De obicei, in 8-10 zile toate fructele din ciorchine se coloreaza.

Dupa maturarea si recoltarea fructelor, spre sfarsitul lunii iulie si inceputul lunii august are loc diferentierea mugurilor de rod, care asigura productia anului viitor. Diferentierea mugurilor de rod care este strans legata de starea fiziologica a plantei. Aplicarea lucrarilor agrotehnice adecvate au un rol hotarator asupra numarului si calitatii mugurilor diferentiati. La jumatatea lunii octombrie, dupa caderea frunzelor, planta intra in perioada de repaus biologic, care dureaza pana la sfarsitul lunii ianuarie, cand coacazul este pregatit sa inceapa un nou ciclu de vegetatie. El ramane insa in continuare in repaus, obligat de conditiile climatice.

Coacazul este o specie de climat umed si racoros. El reuseste cel mai bine in zonele premontane, deluroase si colinare. Rezista bine la ger, insa poate fi afectat de brume si de ingheturile tarzii.

Desi este iubitor de lumina, coacazul reusete multumitor si in conditii de semiumbra, cultivat intercalat printre pomii tineri. Calitatea cea mai buna a fructelor se realizeaza insa in plantatii pure si pe terenuri cu expozitie favorabila.

Coacazul negru prefer solurile mijlocii spre grele, permeabile, fertile, suficient de reavane si cu reactie acida. In soluri sarace are cresteri slabe. Solurile grele, cu exces temporar de umiditate sunt contraindicate pentru coacaz, deoarece favorizeaza aparitia clorozei si a putregaiului radacinilor. La alegerea terenului in vederea plantarii coacazului, trebuie evitate locurile deschise, bantuite de vanturile puternice, care spulbera zapada si expun plantele la deshidratare. In plus, zborul albinelor este stanjenit, iar vara bobitele coapte sunt usor scuturate.

SOIURILE DE COACAZ NEGRU CULTIVATE IN ROMANIA

Bogatar. Este un soi rusesc, formeaza tufe globuloase, rasfirate, de inaltime medie. Florile, in numar de 3-10, grupate in inflorescente, au sepalele colorate in rosu-viu. Soiul este partial autofertil. Ciorchinii contin 6-10 bace mari, sferice sau sferic-turtite, de culoare neagra-albastruie, fara luciu. Bobitele sunt suculente, gustoase, slab foxate, apreciate si pentru consum in stare proaspata. Se matureaza de regula in decadele I si II ale lunii iulie. Soiul este destul de productiv, cu potential biologic foarte mare in conditii optime. Datorita sensibilitatii la seceta, plantarea trebuie sa se faca in zone cu precipitatii mai abundente sau in conditii de irigare.

Baldwin, de origine engleza, a fost introdus la noi in tara in anul 1968. Este un soi viguros, cu cresteri la inceput erecte, apoi, sub greutatea fructelor, tufa capata o forma sferic-turtita. Inflorescentele sunt scurte sau de lungime mijlocie, cu flori mici, clopotiforme, cu sepalele de culoare rosie-violacee, iar petalele sunt galben-verzui. Ciorchinii sunt in general scurti, compacti, in medie cu 6 boabe. Boabele sunt de marime mijlocie, neuniforme, mai mari fiind cele de la baza ciorchinelui, au forma sferica si culoarea neagra-albastruie. Pulpa este suculenta, de culoare verde-deschis, cu gust foxat, dulce-acidulat, de calitate buna. Soiul se caracterizeaza prin inflorire timpurie (ceea ce este un defect), rezistenta la boli si daunatori, la seceta si este pretentios la sol. Prefera terenuri mai grele si reavane si o agrotehnica superioara, reactionand foarte bine la fertilizare. Produce an de an, fructele se matureaza la 2-3 zile dupa soiul Negre Mari, iar procesul de polenizare se comporta ca autofertil.

Consort este de vigoare mijlocie, cu tufa de forma invers piramidala, relativ stransa. Tulpinile sunt lungi si subtiri, la fel ca si cresterile laterale, care pornesc de la baza tulpinilor. Din acest motiv, tufa este rara si bine aerisita. Inlorescentele, de lungime medie, sunt cate 2-3 la un loc. Ciorchinii, de lungime medie, cu boabe mari, uniforme ca marime, au forma aproape sferica si culoare neagra. Pulpa este verzuie, suculenta, acidulata, cu gust foxat. Fructele ajung la maturitate la 2-3 zile dupa soiul Negre Mari. Soiul Consort se caracterizeaza prin productii potrivit de mari si constante. Primavara infloreste mai tarziu, iar mugurii de rod dieferentiaza pe aproape toara lungimea cresterilor anuale.

Cotswold Cross este potrivit de viguros, cu tufa rara, semierecta, cu cresteri putine in zona coletului. Ciorchinii sunt scurti, cate 1-3 la un loc, departati de ramura si contin cate 7-12 flori. Infloreste foarte abundent. Bacele sunt mari, de forma sferica, de culoare neagra-albastruie si cu pielita lucioasa. Pulpa este dulce-acrisoara, cu gust usor foxat. Se caracterizeaza prin rezistenta la frig, inflorire timpurie, se matureaza mai tarziu, iar productia este mare. Avand un port semierect si ciorchini scurti, se preteaza la recoltarea mecanizata a fructelor.

Daniel’s September. Tufa are forma turtita si este destul de rara. Inflorescentele sunt formulate din 14-16 flori asezate rar. Florile sunt mici, campanulate, cu sepale de culoare rosie-violacee. Ciorchinii sunt potriviti de lungi (in medie de 6 cm), cate 1-2 la un loc, cu boabe de marime mijlocie si care se micsoreaza de la baza la varful ciorchinelui. Culoarea boabelor este neagra-albastruie, cu pulpa verzuie, suficient de suculentasi buna la gust. Soiul se caracterizeaza prin inflorire si maturare tarzie a fructelor. Este unul dintre cele mai productive soiuri din zonele mai inalte. Este rezistent la temperaturile scazute din timpul iernii si primaverii si mai putin rezistent la seceta.

Mendip Cross. Soi de vigoare medie cu tulpini putine, dar viguroase, tufa are crestere erecta la inceput, apoi capata o forma globuloasa. Lastari sunt de culoare verde spre rosu purpuriu. Ciorchinii sunt scurti, cu frute mari, cu suprafata lucioasa, de culoare neagra si de calitate buna. Acest soi se caracterizeaza prin inflorire timpurie spre mijlocie, potrivit de productiv, cu maturarea fructelor la mijlocul perioadei de coacere a coacazului. Soi autofertil, desi destul de productiv si aspectuos, nu fructifica constant. Este sensibil la bolile foliare.

Negre Mari. De origine necunoscuta, este cel mai raspandit soi de cultura. Are o crestere viguroasa, cu tulpini puternice, cu lastari grosi si numerosi. Ciorchinii sunt lungi, bine prinsi de ramura, cu boabe mari, suficient de uniforme, de forma sferica si de culoare neagra intensa. Pulpa este de culoare verzuie, suculenta, dulce-acidulata, cu usoara astringenta si gust foxat. Soiul se caracterizeaza prin rezistenta mijlocie la ger si seceta, la boli si daunatori. Infloreste semitimpuriu, iar fructele se matureaza in prima decada a lunii iulie. Este soiul care se preteaza atat pentru consum in stare proaspata, cat si pentru industrializare, fiind recomandat pentru gradinile individuale si plantatii de tip industial.

Record. Soi romanesc creat la Cluj si introdus in productie in anul 1972. Este un soi viguros, cu tufe mari si foarte mari, rasfirate. Ciorchinele are 8 bace de marime sau mare si uniforme, cu maturare timpurie. Bacele sunt asezate rar in ciorchine, de forma sferic-turtita, de culoare neagra-albastruie, usor lucioasa. Pulpa este ferma, dulce-acidulata, cu gust bun si mai putin foxat, de calitate buna si foarte buna. Soiul se caracterizeaza prin rezistenta la temperaturi scazute si o usoara sensibilitate la antranoza. Leaga bine fructele chiar in conditii mai putin favorabile, aand o perioada lunga de inflorit (15-21 zile). Este un soi suficient de productiv, potrivit atat pentru plantatiile comerciale, cat si pentru gradinile individuale.

Rood Krop. Este un soi olandez, cu vigoare moderata si cu tufa rasfirata. Inflorescentele lungi cuprind aproximativ 14 flori,din care, de obicei leaga numai 8 bace. Acestea sunt mijlocii sau mari, cu rezistenta buna la transport. Soiul infloreste timpuriu, dar se matureaza semitimpuriu, spre mijlocul sezonului. Este autofertil, dar reactioneaza pozitiv la polenizarea straina. Soiul este productiv, dar sensibil la boli foliare si seceta.

Tinker. Este soi de origine engleza. Tufa este viguroasa, semierecta, usor compacta, de forma sferica, alungita. Inflorescentele sunt lungi, cu 1-15 flori dispuse foarte rar. Florile, mijlocii, campanulate, sunt partial autofertile. Ciorchinii, lungi, ramificati, cu rahisul subtire, au boabe rare. Bacele sunt de marime mijlocie, relativ uniforme, de culoare neagra si forma sferica. Pulpa este galben-verzuie, suculenta, acrisoara, cu gust foxat destul de pronuntat, de calitate medie. Fructele ajung la maturitate in luna iulie, cu cca 4 zile dupa Negre Mari. Se caracterizeaza prin cresteri lungi si foarte lungi, pornite direct din colet si de la baza tulpinilor si prin cresteri laterale putine, insa lungi, pana la 50-55 cm. Este pretentios fata de sol. Se remarca prin rezistenta sporita la temperaturile scazute din primavara.

CULTURA COACAZULUI NEGRU

Coacazul se inmulteste usor pe cale vegetativa prin: butasi, lemnificatii, butasi verzi, butasi semilemnificati, prin marcotaj, despartirea tufelor, altoire si culturi de tesuturi.

Inmultirea prin butasi lemnificati consta in fragmentarea ramurilor de un an in portiuni de anumite lungimi. In mod curent, ramurile pentru butasi se procura din plantatiile de pe productie, dar materialul saditor prezinta unele neajunsuri care se reflecta in productivitatea si vitalitatea plantatiilor. De aceea se recomanda procurarea materialului saditor din plantatiile specializate pentru producerea de butasi.

Epoca cea mai buna de recoltare a ramurilor pentru butasi este toamna, cu putin timp inainte de caderea frunzelor. Ramurile recoltate se strang in manunchiuri de 25-30 de bucati si se stratifica in nisip reavan, la loc umbrit. Pastrarea ramurilor se poate face si in pungi de polietilena, in depozite frigorifice, la +2 grade C. Fasonarea ramurilor se face la diferite lungime: 20-22 cm in situatia cand inradacinarea butasilor se face pe teren neirigat, 16-17 cm, in teren irigat si 3-6 cm, cand inradacinarea se executa in spatii protejate.

Terenul destinat inradacinarii butasilor trebuie sa aiba solul cu textura usoara, nisipo-lutoasa, dranat. O data cu desfundatul, care se executa inca din vara, la adancimea de 35-40 cm, se incorporeaza in sol 30-50 t/ha gunoi de grajd, 400 kg/ha superfosfat, 300 kg/ha sare potasica si 60 kg/ha Heclotox.

Cea mai buna perioada de plantare a butasilor este a doua jumatate a lunii septembrie. Plantarea de primavara se executa timpuriu si da rezultate bune daca se iriga. Distanta de plantare dintre randuri este 60-90 cm, iar pe rand 6-7 cm in terenuri neirigate si de 10-12 cm pe terenuri irrigate sau in zone cu precipitatii multe.

Butasii se planteaza direct cu mana prin infigere sau cu plantatorul, fie pe randurile marcate, fie pe rigole, astfel ca la suprafata solului sa ramana 1-2 muguri. Dupa plantare se biloneaza.

Primavara foarte timpuriu, inainte de pornirea vegetatiei, se inlatura crusta de pe biloane, iar cu ocazia prasilelor pamantul se niveleaza. Pentru a stimula inradacinarea si cresterea lastarilor, in cursul perioadei de vegetatie se executa 2-3 fertilizari cu azotat de potsiu sau sulfat de amoniu 40 kg/ha pentru fiecare fertilizare. De asemenea, se iriga ori de cate ori este nevoie, se executa lucrari de afanare a solului si combatere a buruienilor prin prasile repetate.

Recoltarea butasilor inradacinati se face in toamna anului urmator plantarii, dupa caderea frunzelor si se executa cu plugul de scos pomi sau manual, cu cazmaua.

Inmultirea prin butasi scurti este o metoda mai economica, dintr-o ramura se pot obtine 6-8 butasi. Lungimea fiecarui butas este de 3-5 cm. inradacinarea lor se face in solaria sau rasadnite intr-un amestec de mranita, pamant de telina, nisi psi turba, la adancimea de 2-2,5 cm si distanta de 10 cm intre randuri si 5-6 cm pe rand.

La 30 de zile dupa plantare, butasii incep sa inradacineze daca temperatura a fost mentinuta la 12-15 grade C in primele 15 zile, dupa care se ridica la 20-25 grade C. Dupa inradacinare urmeaza o calire treptata prin aerisirea solariilor. In cursul vegetatiei, solul trebuie sa fie curatat de buruieni, udat ori de cate ori este nevoie.

Inmultirea prin butasi verzi presupune existenta unor spatii protejate unde caldura, lumina si apa se pot dirija. Butasii verzi se obtin prin taierea varfurilor lastarilor cu 4 frunze, din care 2, din partea de jos, se inlatura. Din restul lastarului se fasoneaza butasii verzi semilemnificati, care se fragmenteaza la 2 ochi. Frunza de jos se indeparteaza, iar cea superioara se reduce la jumatate. Foarte important este ca recoltarea lastarilor sa se faca dimineata devreme sau pe timp fara soare sau vant. Pentru inradacinarea butasilor se foloseste un amestec format si parti egale de mranita, pamant de telina, nisi psi turba. Plantarea se executa in rasadnite, solarii sau sere amenajate cu ceata artificiala, direct in paturi, ladite sau ghivece.

Inmultirea prim marcotaj este conditionata de existent unei plantatii speciale care se infiinteaza dupa aceleasi criterii ca si plantatia pentru productie, cu unele exceptii. Distantele intre randuri trebuie sa fie 2-2,5 m pe rand de 0,5 m. Tehnologia de exploatare este asemanatoare cu cea aplicata in marcotierele alor specii pomicole, mar, gutui.

Inmultirea prin despartirea tufelor se face numai in cazuri speciale. Tufele mature se scot complet, se desfac astfel incat unei tulpini sa-i corespunda o parte din sistemul radicular. Plantele rezultate se planteaza mai adanc (8-10 cm), se uda bine, iar tuplina se scurteaza la 12-15 cm deasupra solului.

O alta varianta este despartirea partial a tufelor, care consta in musoirea, primavara, a 1-2 tulpini de un an la exteriorul tufei, urmand ca toamna, dupa inradacinare, sa fie detasate cu cazmaua.

Inmulturea prin altoire se practica in scopuri decorative, foarte rar, de catre pomicultorii amatori. Ca portaltoi se folosesc speciile Ribes aureum si Ribes sanguineum.

La alegerea terenului infiintarii unei plantatii de coacaz negru se va tine seama de cerintele coacazului fata de factorii de mediu. Solul trebuie sa aiba o strutura argilo-lucioasa, sa fie bine drenat, afanat, reavan si cu o fertilitate naturala ridicata. Terenul ales trebuie sa fie bine lucrat, permeabil pentru aer si apa si sa aiba o mare capacitate de retinere a apei. Desi coacazul are o inradacinare mai superficiala, mobilizarea solului inainte de plantare se executa la o adancime de 45-50 cm. desfundatul lui se executa concomitent cu imprastierea ingrasamintelor.

Epoca cea mai favorabila este toamna. In mod exceptional, se poate planta si primavara cat mai devreme, deoarece, pornind de timpuriu in vegetatie, intarzierea plantarii influenteaza negativ prinderea si cresterea plantelor. Inainte de plantare, radacinile vatamate, rupte se indeparteaza dupa care se mocirlesc intr-un amestec consistent compus din pamant galben, gunoi de grajd proaspat si apa. Cresterile butasului (ramificatiile) se reduc prin taiere la 15 cm lungime.

De regula, coacazul se planteaza in gropi de 45-50 cm, in locurile marcate prin picheti. Odata cu plantarea, in pamantul care va fi introdus in groapa se amesteca bine cu gunoi bine fermentat (5-6 kg), 30-40 kg sulfat de potasiu si 15-20 g azotat de amoniu. Butasul inradacinat se asaza in groapa cu 5-6 cm mai adanc decat a fost, cu radacinile cat mai rasfirate si cu varful catre pichet. Se adauga pamant pana la jumaatea gropii, se taseaza bine cu piciorul si dupa ce groapa s-a umplut de pamant, se face o copca mica in care se toarna 6-8 l de apa. Dupa infiltrarea apei se face un musuroi pana la mugurele terminal. Plantarea coacazului se poate face si pe brazde, deschise cu un plug special sau un corp de rarita pana la adancimea de 30-35 cm. In lungul brazdei se marcheaza direct pe pamant locul fiecarui puiet.

Intretinerea solului are ca scop distrugerea buruienilor, pasterea apei in sol, favorizarea miscarii apei in perioadele cu exces de umiditate, asigurarea unui regim de aeratie corespunzator, deosebit de necesar activitatii normale a microorganismelor.

In plantatiile tinere de coacaz, in zonele cu precipitatii abundente se pot cultiva plante intercalate pe intervalele dintre randuri: cartofi, sfecla, morcov, gulii furajere, fasole pentru boabe etc.

La plantare, butasul de coacaz se taie in cep, adica la 3 muguri bine dezvoltati de la baza. Daca planta are mai multe tulpini, 2-3 dintre acestea (cele mai viguroase) se taie in cepi, iar restul se suprima.

Pentru tufele aflate in declin, la care mai apar totusi in zonele coletului inca 3-4 cresteri, se indeparteaza toate tulpinile mai mari de 3 ani. Se alege un numar de 3-4 tulpini in varsta de 2-3 ani sanatoase care prin taiere se reduc la jumatate pentru a stimula cresterile vegetative. Din ramurile de un an crescute de la baza tulpinilor se aleg 3-4 tulpini,care vor trebui, pe de o parte, sa inlocuiasca tulpinile imbatranite, iar pe de alta parte, sa inlocuiasca numarul necesar de tulpini pentru ca planta in maximum 3 ani sa intre in plina productie. Refacerea scheletului si taierea de fructificare se fac dupa aceleasi principii ca la taierea de formare si cea de rodire.

In mod natural, coacazul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini. Insa, datorita unor cerinte de ordin economic, pentru recoltarea mai usoara a fructelor, coacazul mai poate fi condus p espalier sau format cu tulpina.

Forma de tufa este cea mai raspandita, usor de format si care nu necesita taieri speciale. Ea urmareste sa acopere spatiile libere dintre plante pe rand si sa degajeze spatiile prea aglomerate din mijlocul tufei. Prin taieri se tinde sa fie lasate cu ramuri de rod cele plasate pe tufa de la 40 cm in sus.

Conducerea coacazului p espalier este o forma usor de realizat. Necesita insa o investitie mare si da o productie de fructe mai scazuta. Se foloseste in special de catre pomicultorii amatori, pentru alei sau garduri. La aceasta forma de conducere, toate ramurile se dirijeaza in acelasi plan si se leaga de sarma. De obicei se folosesc 2 sarme la 40 si la 80 cm de la suprafata solului. Distanta dintre spalieri pe rand este de 8-10 m.

Conducerea coacazului cu tulpina se formeaza inca de la plantare sau din anul I de cultura. Se alege ramura cu cresterea cea mai central, viguroasa si se taie cu 10 cm mai mult fata de inaltimea la care se doreste sa se proiecteze coroana. In mod obisnuit, inaltimea tulpinii este de 15 cm la forma joasa si 35-45 cm la forma inalta. In timpul formarii se urmareste permanent ca toate cresterile de sub coroana sa fie indepartate pe masura ce apar. Forma de tulpina a aparut ca o necessitate in vederea recoltarii mecanizate a fructelor, prin vibrare. Din cauza inradacinarii superficiale a coacazului si a ridicarii centrului de greutate, tufele trebuie safie sustinute fie pe spalieri cu 1-2 sarme, fie cu tutori.

BOLILE, DAUNATORII SI COMBATEREA LOR

Fainarea coacazului este produsa de ciuperca Sphaerotheca morsuvae. Primele simptome de fainare apar la mijlocul lunii mai, in faza de crestere intense a lastarilor, manifestandu-se prin pete mici, albe, cu intensitate mai mare pe dosul frunzelor. Atacul se intensifica, atingand maximul in lunile august-septembrie, cand cuprinde atat frunzele, cat si lastarul. Panza albicioasa de pe frunzele atacate se brunifica, frunzele se zbarcesc, iar marginile devin casante si se rup. Frunzele mature sunt mai rezistente. Lastarului atacat in faza erbacee i se usuca varful si se indoaie. Portiunile atacate, in primavara urmatoare, nu dezmuguresc sau dezmuguresc partial. Frunzele atacate de fainare cad prematur, iar tufele au cresteri mici si dau productii scazute. Aproape toate soiurile cultivate sunt sensibile la fainare. Pentru prevenirea si combaterea acestei boli trebuie ca in cursul iernii sa se faca un tratament cu unul din produsele: zeama sulfocalcica – 20% sau polisulfura de bariu – 6%. In perioada de vegetatie, incepand cu luna mai, la aparitia simptomelor se fac tratamente din doua in doua saptamani, pana in luna septembrie, cu unul din produsele: Topsin-0,1%, Benlate -0,1%; Karathane 25-0,1%; Afugan- 0,1% etc.

Antracnoza coacazului si agrisului, produsa de ciuperca Pseudopeziza ribes, este cea mai periculoasa boala a coacazului. Determina defolierea timpurie a ramurilor, obtierea de productii slabe si fructe de calitate neorespunzatoare. Pe ambele parti ale frunzelor apar pete, la inceput de culoare bruna-rosiatica, apoi cenusie-albicioasa. Mai tarziu, petele conflueaza, acoperind o buna parte din limbul foliar, capatand culoare bruna, iar frunzele cad prematur, inca de la sfarsitul lunii iulie. Ca masuri preventive se recomanda si arderea frunzelor toamna si primavara, iar la executarea taierilor se va avea grija ca tufele sa fie foarte aerisite.

Rugina coacazului este produsa de ciuperca Cronoartium ribicola, care ataca frunzele. Pe partea superioara a frunzelor atacate apar pete galben-rosietice, iar pe cea inferioara pustule de culoare galben-portocalie, care mai tarziu devin maronii. Frunzele atacate se usuca si cad prematur. Pentru combatere se folosesc trei tratamente. Primul se efectueaza imediat dupa recoltarea fructelor, in momentul cand se depisteaza primele frunze atacate de rugina. La cca 12-15 zile se face tratamentul al doilea, iar in anii cu atacuri puternice de rugina se executa si al treilea tratament, la aproximativ 14 zile de la precedentul tratament. Produse fitosanitare: Dithane M -0,2%; Captan -0,2%; Zineb -0,4%; Maneb 50-0,2% si altele. Adunarea frunzelor si arderea loc micsoreaza simtitor rezerva biologica a bolii.

Sfredelitorul lastarilor si tulpinilor de coacaz (Sesia tipuliformis). Femela daunatoare depune oua pe lastar si mai rar pe frunze. Aparitia larvelor coincide cu intrarea in parga a fructelor, perioada cand nu se pot face tratamente. Larvele intra in lastari pe la baza mugurilor si se hranesc cu maduva acestora; rod partial si din lemn si fac galerii, unde ierneaza. Lastarii atacati se ofilesc, iar ramurile afectate au cresteri mici, primavara pornesc mai tarziu in vegetatie sau se usuca. In vederea combaterii, atat lastarii, cat si ramurile atacate se taie si se ard. Primul tratament chimic se face la aparitia primilor fluturi, pentru a preveni depunerea oualor. Daca apar in continuare fluturi in numar mare, la 6-8 zile se face al treilea se face cu putin timp inainte de intrarea fructelor in parga, cand se distruge majoritatea oualor depuse. Dupa recoltarea fructelor se executa al patrulea tratament. Se folosesc insecticide ca: Sintox 25 -0,2%; Carbetox 37 -0,5%; Zolone – 0,2% si altele. Coacazul mai este atacat si de alti daunatori ca: paduchele din San Jose care ataca si alte specii pomicole si a carui combatere este cunoscuta; paduchele de frunza al agrisului; paianjenul Eriophyes ribis, care se combate cu substantele recomandate in capitolul referitor la tratamentele firosanitare.

MATURAREA SI RECOLTAREA

Momentul optim de recoltare se va stabili diferentiat, dupa specificul coacerii  fructelor la fiecare soi. Astfel, la soiurile cu coacere uniforma a bobitelor in cadrul ciorchinelui (Cotswold Cross), recoltarea se face intr-o repriza. La alte soiuri (Daniel September), desi coacerea bobitelor este esalonata in cadrul ciorchinilor, cand ajung la maturitate, bobitele nu se scutura. In acest caz, recoltarea se poate amana fara riscuri pana la coacerea tuturor bobitelor, culesul facandu-se tot intr-o singura repriza. Exista si soiuri la care bobitele se coc esalonat, cele ajunse la maturitate cad, in timp ce alte bobite din acelasi ciorchine sunt inca necoapte.in acest caz, recoltarea se face in 2-3 reprize, bobita cu bobita.

Daca culesul se face cu 5-7 zile inainte de momentul optim, se pierde 30-36% din productie, bobitele nerealizand marimea caracteristica soiului.

Daca maturitatea optima este depasita, se micsoreaza continutul in vitamina C si in acizi, iar bobitele incep sa cada sau se altereaza. Recoltatul incepe cand fructele au culoarea, gustul si aroma speciala soiului. Pentru fabricarea gemului, coacazele se recolteaza in momentul cand bacele din varful ciorchinelui nu sunt complet coapte. Cele destinate congelarii sau predarii sucurilor se culeg la deplina maturitate. Coacazele se culeg pe timp racoros si uscat. Se pot pastra in incaperi racoroase timp de 8-10 zile, iar in depozite frigorifice la temperaturi  de 0 grade C si umiditatea relativa de 90%, o perioada de 35 de zile.

Fructele destinate congelarii se vor pastra un timp foarte scurt, pentru compot si gem (3-4 zile), iar cele pentru suc si sirop – timp mai indelungat.
DISTRIBUIE PE FACEBOOK