Dupa 40 de ani, totul se schimba, sustin multe voci trecute de aceasta varsta. Psihologii ne lamuresc daca este adevarat sau daca este vorba de prejudecata.

Ceea ce este descris de psihologi drept o etapa de tranzitie in dezvoltarea adultului in termenii realitatii o recunoastem la barbatul usor grizonat care isi lasa sotia pentru mult mai tanara iubita sau la femeia care face tot ce ii sta in putinta sa-si schimbe complet nu doar garderoba, ci chiar fizionomia, inlaturand ultimul rid aproape perceptibil de pe chip. Fara indoiala, varsta mijlocie este un moment de cotitura, cand de obicei ne dam seama ca viata este trecatoare. Cand vine insa aceasta constientizare o problema reala?

MONOTONIA, BAT-O VINA!

Ajuns în preajma mijlocului vieții, cum a mai fost numită vârsta de 40 de ani, te lovește gândul că duci un trai călduț, că nu prea mai ai scopuri și aspirații îndrăznețe, cu alte cuvinte, că ești cam prăfuit. Acesta este termenul folosit de participanții la cercetările sociologice. Experții spun că e firesc ca la un moment dat în viață să te așezi, pentru că tinerețea este apanajul căutărilor, iar stabilitatea în toate privințele (inclusiv în cea legată de personalitate) ține de maturitate. Valorile însă nu se schimbă, susțin psihologii, ci doar abordarea: dacă, de exemplu, în tinerețe ai urmat studii, iar mai târziu ai profesat în domeniu, la maturitate ți se oferă șansa să le oferi și altora din experiența ta.

DEPINDE DE UNGHI

Sunt culturi, cum este cea orientală, în care nu există conceptul de vârstă mijlocie, ci de cicluri ale vieții – din șapte în șapte ani, mintea și corpul trec prin schimbări, iar toate celulele din corp se înnoiesc. Este, până la urmă, o problemă de perspectivă: alegi să crezi că maturitatea înseamnă înălțimea potențialului tău, să fii stăpân pe propriile păreri, să fii mulțumit de viața și de spiritualitatea ta, să renunți la egoism și să acorzi ajutor celor din jur sau alegi să-ți cauți încă reperele în viață, urmând ideea că doar astfel te vei simți tânăr. De obicei, la 40 de ani, ar cam trebui să știi singur ce e bine pentru tine și ce nu! Când sunt întrebați la care vârstă ar dori să rămână, vârstnicii răspund la unison: 40! Ceea ce spune totul!

VARSTA NU CONTEAZA

Vârsta biologică nu constituie în mod necesar un reper. Există unele perioade în viață care marchează momente de cumpănă – o boală gravă, moartea unei persoane dragi, un serviciu care provoacă nefericire, incertitudinea financiară, stresul acumulat în urma unei relații lipsite de satisfacție. Fiecare dintre aceste situații antrenează un răspuns emoțional, o reflectare asupra trecutului însoțită de întrebări, dileme, confuzie, mânie, chiar o stare de depresie și lipsa perspectivei. Iar experiențele respective produc nu de puține ori transformări radicale în persoana care le trăiește, indiferent de vârsta acesteia. Primul impuls, deși nerostit, este acela de a te întoarce în copilărie, la lipsa grijilor. O altă reacție este de a apela la psihoterapie, iar pentru unii anumite schimbări în stilul de viață se dovedesc o cale de a o lua de la început, fie printr-o nouă coafură, un alt loc de muncă sau chiar o operație estetică. Nu vârsta aduce criza (există diferite tipuri de criză, după cum văzut), susțin specialiștii, ci evenimentele nefericite sau alegerile pe care le facem în viață și așteptările neîmplinite, care toate ne pun pe gânduri cu privire la timpul care ne-a rămas.

CUM DEPASESTI CRIZA?

Această criză este legată de mentalitatea româncelor care cred că după o anumită vârstă nu mai ești valoroasă, nu mai ești frumoasă, „ești trecută“, „vin cele mai tinere din urmă“, „ți-ai trăit viața“ etc. Dar după 40 de ani mai avem de trăit încă pe atât. Și contează cum trăim. În România, după o anumită vârstă, marea majoritate a femeilor se retrag din viața socială și își trăiesc zilele gătind și uitându-se la televizor. Nu-mi amintesc să fi văzut la vreo terasă sau într-o cafenea două, trei femei în jur de 60 de ani care să stea la povești! Asta spune multe despre felul în care se văd femeile, dar și despre noi, ca societate. Eliberează-te de rușine și de complexe, astfel încât să fii un exemplu pentru fiica ta. Bucură-te, iar ea îți va urma exemplul. Ce poți face:

Restructurează-ți gândurile despre vârstă – de multe ori, chiar gândurile tale despre tine te îmbătrânesc;
Fă lucrurile pe care ți-ai dorit mereu să le faci, dar pentru care poate nu ai avut timp;
Rămâi activă! Învață mereu ceva nou, citește, deschide-ți mintea;
Ieși cu prietenele și cu familia;
Gândește-te că de acum începi o nouă etapă din viață, de care vrei să te bucuri din plin;
Nu te plânge și nu te văicări;
Spune DA vieții!

Psihanalistul elvețian Carl Jung a fost cel care a plasat criza vârstei mijlocii la 40 de ani, considerând-o jumătatea drumului în viață. Însă termenul criza vârstei mijlocii a fost prima oară descris de psihanalistul canadian Elliot Jacques, în 1965. Studiile sale pe artiști depresivi și îngrijorați că îmbătrânesc au alimentat mitul creat în jurul acestei vârste.